Statutul ecranizării în perioada comunistă - farmecul discret al burgheziei și râsu-plânsu lui Caragiale
Luni, 20 septembrie, ora 13. 15, în Sala de Festivități a Colegiului Național, se va desfășura conferința cu tema "Între două lumi: statutul ecranizării în perioada comunistă - farmecul discret al burgheziei și râsu-plânsu lui Caragiale", susținută de scriitorul și criticul de film Angelo Mitchievici, directorul Departamentului de Ideologie și Cultură în cadrul IICCMER. Acesta va prezenta filmul ca instrument al ideologiei propagandiste, despre deformările la care au fost supuse textele lui Caragiale pentru a servi aparatului de partid și despre specificul culturii românești în perioada comunistă. Textul și filmul - între adevărul creației și minciuna dogmatică. Evenimentul este organizat de IICCMER, Colegiul Național și revista de atitudine culturală "Alecart".